Rugăciunea amvonului, partea a 2-a

Rugăciunea amvonului, asupra căreia ne-am oprit în articolul publicat înainte, continuă cu  o nouă și puternică binecuvântare:  „Tu pe aceştia (care iubesc podoaba Casei Tale, n.n.) îi preamăreşte* cu dumnezeiască puterea Ta…”

„Preamărirea” sau „proslăvirea” este harul special de care Dumnezeu îi invrednicește pe aleșii Lui, pe cei care au făcut loc în inima, în sufletul și în viața lor  dragostei lucrătoare a lui Dumnezeu, urmând pilda viețuirii Lui pe pământ.

Găsim această expresie în Rugăciunea arhierească, sau mai bine spus în Testamentul Mântuitorului, înainte de jertfa Sa de pe Cruce, rugăciune în care invocă pe Tatăl cu cuvintele: „ Proslăvește pe Fiul Tău, ca și El să te proslăvească pe Tine, Părinte”, … întrucât „lucrul pe care Mi l-ai dat l-am săvârșit” (Ioan 17, 1-5).

Întâlnim,  de asemenea,  răspunsul Tatălui, auzit ca un tunet, și referindu-se la Fiul Său prea iubit, Iisus Domnul:  „L-am preamărit și iarăși Îl voi preamari”. (Ioan 12, 28)

Plurisemantismul acestei expresii e demn de remarcat. Putem spune oare că Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ a fost preamărit ? Ne vine mai ușor să acceptăm ideea că El S-a „smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte și încă moarte pe Cruce”, cum afirma Sf. Apostol Pavel, în Epistola sa către Filipeni (cap.2, 8). Mintea noastră omenească asociază „preamărirea” Domnului mai degrabă cu  Schimbarea Sa la Față de pe Tabor, moment în care Mântuitorul s-a arătat doar câtorva dintre apostolii Săi – nici măcar tuturor acestora . Ne întrebăm poate  oare de ce ? Întrebare la care unul dintre răspunsuri ar putea fi acela că nu sosise momentul pentru ceilalți, nefiind  pregătiți să facă față unei astfel de „vederi” a Domnului. Îi va pregăti doar jertfa de pe cruce a  Mântuitorului Iisus Hristos și apoi  prea slăvita Sa Înviere. Numai atunci vor scăpa de frica ce-i alungase de lângă Domnul, iar, puțin mai târziu, la Cincizecime,  aveau să fie înveșmântați în Duhul ca într-o manta, o platoșă imună la tot ceea ce ar fi putut oamenii, semenii lor,  să facă împotriva lor.

Dar, ca să revenim la „proslavirea” Fiului lui Dumnezeu pe pământ, ea pare a fi mai degrabă voalată pentru ochii contemporanilor săi. Încă de la pogorârea Sa pe pământ, chiar de la Întrupare, Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc pare a se ascunde și identifica întru totul cu fiii oamenilor. Se naște aparent la fel, pentru  cei  neavizați, dintr-o  femeie,  dar dincolo de aparențe „dintr-o fecioară”. Iată deci primul semn al „Preaslăvirii”. E preaslăvit Cel ce se naște, dar preaslăvește și tot ceea ce atinge El, o „preaslăvește” astfel pe „fecioara” ce slujise Domnului în templu de la 3 anișori, când părinții ei, și ei martorii unei alte  „preamăriri” (minuni, n.n.), o „dăruiseră” Domnului, ducând-o să-i slujească Lui drept mulțumire prin rugăciune în Templu. Și iată cum „preamăririle” începuseră cu mult înainte de a se naște Domnul. El o preamărise pe Ana, mama sfintei fecioare Maria, înlăturând de la ea „rușinea de a nu avea copii”, într-o societate ce socotea acest lucru o pedeapsă de la Dumnezeu. Apoi „preaslăvirea” continuă. La vârsta adolescenței, când fetele trebuiau să părăsească Templul, Maria e dată în grija lui Iosif, bărbatul „cel cu bun chip”, ce urma după logodnă să o ia în casa lui. Dar și acum – în taină – apare „proslăvirea” . De data aceasta „preamărirea” fecioarei, care,  în rugăciune,  primește,  odată cu salutul îngerului – de care nu se sperie, probabil obișnuită fiind cu astfel de arătări minunate – o veste care ar fi trebuit s-o infricoșeze: Ea, fecioara, va naște fiu, iar numele Lui va fi Iisus”. În nevinovăția Ei, Maria, nedumerită, nu se îndoiește, ci doar întreabă – sau se întreabă – : oare cum poate fi acest lucru posibil, „de vreme ce eu nu știu de bărbat” (Lc. 1, 34).  Îngerul cu bunăvoință o lămurește: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și Puterea Celui Prea Înalt  te va umbri” Lc. 1, 34-35), prin aceasta explicându-se și  salutul atât de special care i-a fost adresat: „Bucură-te cea plina de Har, Domnul este cu tine!” (Lc. 1, 28). Sf. Arhanghel Gavriil este  mesagerul Cerului care se bucură de începutul înnoirii lumii și prin acest salut vine să-i descopere Mariei „planul Domnului” cu ea. Mai târziu, la întâlnirea cu Elisabeta, o altă persoană aleasă să facă parte din  planul de mântuire,  Cea plina de har , în mulțumirea mesajului de bun venit adresat ei de către Elisabeta, rudenia sa, înalță Domnului  un adevarat Imn de slavă și uimitor, plină fiind de Duhul, va  profeți și  „mărirea” (proslavirea) de care se va învrednici din partea „tuturor neamurilor”, adică a întregii lumi pământene.  (Lc. 1, 46-48)

Și iata că, mai departe,  Pruncul dumnezeiesc „creștea și se întărea cu Duhul” , pierzându-se  printre cei de o seamă cu El și  confundându-se cu ei.  Viețuirea plină de discreție a  Maicii împreună cu Fiul ei acoperea cu siguranță nenumăratele „preaslăviri” , fapte minunate cu alte cuvinte,  la care fusese martoră în casa lui Iosif,  în  primii ani ai copilăriei, culminând cu minunea cea din  templul Ierusalimului, când Iisus , doar la 12 ani, îi uimise pe bătrânii și învățații adunați la Templu, fapt nemaîntâlnit până atunci.(Lc. 2, 42).

 Ca urmare a acestor nenumărate „proslăviri” ale Fiului, la care Maria, Maica Sa a fost martoră, ea a putut să-i sfătuiască pe slujitorii de la nunta din Cana: „Faceți tot ce vă va spune El” (In. 2, 5) (si o să vedeți ce se va întâmpla, n.n. ). Si au văzut,  nu doar slujitorii, ci chiar  nunul, mirii și nuntașii „preaslăvirea” Fiului Mariei, a lui Iisus, când apa pusă de slujitorii de la mese în vase s-a preschimbat în cel mai bun vin. Desigur, Maica Domnului fusese prima dintre pământeni care, de la Nașterea minunata a Domnului și apoi de-a lungul întregii Lui vieți pe pământ, urmându-l peste tot, chiar și pe drumul Golgotei, stând înmărmurită de durere și suferind asemenea Lui  sub Cruce, a fost martora nenumăratelor „preamăriri” ale Fiului ei, asistând mereu tăcută, uimita și fericită sau îndurerată la mulțimea  minunilor făcute de Fiul ei, pe care însă le păstra în adâncul inimii  ca pe o comoară de mult preț.

Și totuși, lucrurile se împleteau. Era o împletire a firescului cu nefirescul. Cei mai mulți vedeau doar firul cel firesc, pe când alții, uneori puțini, se învredniceau de vederea acelui „nefiresc”, de acel ceva „de dincolo de firesc”, de acea vedere a „preaslavirii” Fiului lui Dumnezeu care trecea printre „semenii Săi”, aparent ca unul dintre ei. Părea a se fi înveșmântat,  în trecerea Sa printre oameni,  cu o mantie străvezie, dincolo de care doar percepția unora – a celor pregătiți pentru asta – putea sa-l „vadă” cu adevărat. Cei care reușeau acest lucru se minunau, erau transfigurați, preamăreau pe Dumnezeu și spuneau tuturor „cât bine le facuse lor Dumnezeu”, după îndemnul Lui (Lc. 8, 39),  cum răul survenit în viața lor, o boala incurabilă, lepra, orbirea sau altele multe, deveniseră prilejuri de a se întâlni cu Dumnezeu în viața lor „obișnuită”, pe pământ. Deci, Fiul se preaslăvea, preaslăvindu-i totodată și pe ei, participanții la minune.

 Din când în când „valul” ce acoperea „proslăvirea” era dat la o parte, iar intensitatea proslăvirii Fiului lui Dumnezeu era orbitoare. Ne este familiară scena de pe Muntele Taborului, cănd Fiul Omului a fost proslăvit în slava atât de mare încât cei trei apostoli care-l însoțeau au căzut la pământ, inundați fiind de o atât de puternică stare de bine  (mântuitoare, n.n.)  încât au exclamat „bine ne este nouă să fim aici, să facem trei colibe…”, (Mt. 17, 4), cu alte cuvinte, să nu mai plecăm de aici.

Cu siguranță  precedaseră înainte și alte „preaslăviri”, cea pe care Sf. Ioan Botezătorul o arăta mulțimii, cu ocazia botezului Fiului Dumnezeu în Iordan, când nu doar apele Iordanului s-au întors înapoi, și din cer s-a auzit un glas „Acesta este Fiul Meu prea iubit, întru care am binevoit” (Mt. 3, 17),  doar că aici cei care auziră glasul văzând minunea, nu au căzut la pământ, precum Apostolii pe Tabor.

Și totuși „proslăvirea ” Fiului culminează pe Crucea dintre cei doi tâlhari. Un paradox ce depășește orice întelegere și, pentru unii, orice acceptare.

Sensul uzual al „proslăvirii” este acela de stare în slavă, de uimire a celorlalți prin exercitarea  unor fapte ce ies din firesc sau nu se supun legilor imuabile ale naturii.

„Proslăvirea pe Cruce” este  înfricoșătoarea taină a creștinismului, și pare a depăși chiar „Proslăvirea Învierii Domnului” .„Proslăvirea pe Cruce” este acea „piatra de poticneală” de care se vor împiedeca mulți neputând cuprinde o astfel de taină a supremei jertfe din iubire a lui Dumnezeu pentru om, pentru făptura Sa, făcută după chipul și asemănarea Lui,  care îl făcea să sângereze până când acesta își va relua locul Lui menit de la început, în sfatul Lui treimic. Și pentru acest „ măreț plan” de reașezare a cununii creației Sale, a omului, Creatorul lumii și-a ales un fel de „complice” din tot ce putea fi în acest univers mai demn pentru acest rol, frumusetea supremă, pe Fecioara Maria, în inima căreia putea să încapă dragostea lui Dumnezeu jertfitoare în mod deplin și fără a se frânge, „proslăvindu-o”  prin maternitatea Fiului Său.

 Revenind acum la rugăciunea amvonului, la binecuvântarea adresată  celor „ce iubesc podoaba casei Tale”, pentru  care – preotul se roagă în continuare:  „proslăvește-i…”, după această scurtă incursiune  în Istoria Mântuirii,  putem înțelege  mai bine sensurile profunde ale acestei binecuvântări,  cât de mare și de minunat lucru este acesta pentru cei ce se învrednicesc darului de „înfrumusețare a Casei Domnului”, a locașului în care a binevoit să-și reverse harurile Sale. „Proslăvirea” aceasta va fi una specifică fiecărei persoane, pentru că fiecare persoană are un drum unic, așa cum unică este și  ea. Dar „proslăvirea” se va face simțită de purtător în special, și nu neapărat în ceasuri de așa-zis „succes” pământesc, ci mai ales în momente de restriște ale sufletului, din care el va urca – în loc a se prăbuși, cum ar presupune logica omenească –, pe o nouă treaptă, mai întărit și mai umplut de bucuria harului care a lucrat în viața lui și pentru care va aduce, plin de bucuria înțelegerii tainei săvârșite, preamărire lui Dumnezeu, pentru că ”mari și minunate lucruri a facut pentru el”.

Astfel de înțelesuri ale acestei Rugăciuni minunate ne dau curaj, ne bucură, ne oferă noi posibilități. Ne îndreptăm spre casele noastre, meditând. Fie ca ele sa  rodească în noi fapte spre primirea „darurilor lui Dumnezeu”.

______

* forma de origine latină sau „proslavirea” preluată din slavonă.

În categoria Fără categorie, Reflexii | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Rugăciunea amvonului

Sfânta Liturghie se încheie cu o rugăciune minunată numită „Rugăciunea amvonului” care transmite de altfel persoanelor prezente un adevărat șir de  binecuvântări.

E de subliniat faptul că rugăciunea începe cu o constatare: „Cel ce binecuvintezi pe cei ce te binecuvintează , Doamne,…”- si nu putem trece mai departe fără a sublinia faptul că ”politețea” iubitoare și nu doar formală are origini celeste, are origini în Dumnezeu. De-a lungul istoriei, s-a cristalizat acest adevăr, și anume faptul că Dumnezeu îi întoarce omului, făptura Sa, modul de adresare. Il binecuvintezi pe Dumnezeu pentru toate darurile cu care te-a înzestrat și El nu va întârzia să-ți binecuvinteze viața și activitatea. Si, mai mult decât atât, pe măsură ce acordăm importanță relației zilnice cu El, ni se vor sensibiliza simțirile și vom percepe tot mai mult prezența Sa binefăcătoare în viața de zi cu zi. In vol. „Sfintii nesfințiți”, Colecția Pronia Divină, Ed.Egumenița, 2013,  întâlnim exprimată confirmarea acestui fapt: „Atunci când mă rog, – afirma unul dintre părinții sfinți, dar nesfințit încă,- apar concidențele” (minunile n.n.) .

M-am oprit asupra unuia dintre sensurile acestei rugăciuni liturgice, întrucât, de curând, într-o discuție privată cu o persoana care tocmai făcuse o comandă pentru împodobirea Sf.Altar al bisericuței satului său natal, m-a impresionat remarca : „Sunt bucuroasă că am reușit să-mi împlinesc această dorință pe care o nutresc de mulți ani- afirma emoționată doamna- și de care îmi aduc aminte mereu la biserică, atunci când părintele rostește , știți, acea rugăciune: „sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale”. Parcă ar rosti-o pentru mine,- a continuat – pentru că iubesc să contribui și eu la înfrumusețarea sf. locaș măcar cu ceva, cu un buchet de flori, cu un ștergar, și iată, acum, am reușit să realizez îmbrăcămintea aceasta, garnitura brodată ce o va înlocui pe cea veche și ponosită. Si, – a mai adăugat apoi, – pentru că sfințenia mi se pare prin puterile proprii greu de atins, iată că îmi descoperă Domnul un mod, o posibilitate ca s-o pot primi: să contribui, după puterea pe care o am, la împodobirea „Casei” lui Dumnezeu, nu ca o casă ce ar limita prezența Lui, ci ca un loc sfințit prin multele rugăciuni înălțate, unde simt mai mult prezența Harului Său”.

M-am împărtășit și eu din emoțiile doamnei, am felicitat-o pentru frumusețea de gând și simțire pe care mi-a transmis-o și cred că poate fi un model de atitudine și gândire. De aceea m-am hotărât să transmit mai departe mesajul . Mai ales că, meditând apoi la acea scurtă rugăciune a amvonului, continuarea mi se pare a fi și mai impresionantă: „Tu pe aceştia (care iubesc podoaba Casei Tale , n.n.) îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta…” Dar despre această parte a rugăciunii, vom împărtăși câteva ganduri altă dată.

În categoria Fără categorie, Reflexii | Etichete , , , | Un comentariu

Invitație la lectură

Nu de mult mi-a fost prezentată o carte a domnului Ion Coja, intitulată „Preoți cu crucea în fruntea neamului”. Titlul mi-a stârnit interesul pentru lectură, așa că m-am pus pe citit și în două zile am terminat-o. Autorul tratează mai multe teme de istorie, ale unor momente și evenimente mai puțin cunoscute, despre care mass-media în general se ferește să vorbească.

Preoti cu crucea in fruntea neamului

Preoti cu crucea in fruntea neamului

De fapt observăm tot mai mult cum se încearcă scoaterea din școli a istorie ca materie de studiu, și chiar mai mult distrugerea învățământului, care se pare că deranjează pe mulți străini și dușmani ai neamului nostru românesc. Deși au trecut 28 de ani de „reforme”, noi continuăm să avem an de an elevi câștigători la olimpiadele internaționale, la toate disciplinele. Deși au trecut 28 de ani de „democrație”, poporul continuă să fie legat de credința strămoșească, de Biserică și de moșii și strămoșii neamului.

Cu toate încercările de a denigra și discredita Biserica Ortodoxă și clerul, iată că în acest an centenar se împlinește visul înaintașilor noștri de ridicare a catedralei Mântuirii Neamului românesc, prin jertfa întregului popor ortodox.

Revenind la cartea mai sus amintită, autorul încearcă să aducă înaintea cititorului câteva momente din istoria neamului în care putem vedea lucrarea lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă, precum și capacitatea imensă de jertfelnicie a poporului român. Studenții Vasile Baciu și Ion Moldoveanu sunt doi martiri ai sec. XX despre care prea puțini au auzit. Deși doi, ei întruchipează prin exemplul lor puterea de jertfelnicie a neamului românesc. Alături de aceștia putem adăuga pe cei peste 300 de creștini martirizați din ordinul lui Carol al II-lea, și cu acceptul tuturor partidelor politice, uciși fără vină și fără judecată și ținut în stradă trei zile neîngropați, cu scopul de a băga frica în tot neamul românesc. Acum, prin martiriul lor, îi avem rugători în cer pentru noi.

Oare câți dintre copiii noștri au auzit despre aceste jertfe? Iată de ce este de datoria noastră de a transmite din generație în generație istoria martirizării lor.

Apoi autorul ne pune în față minunea de la Vorobiev, despre care abia dacă mai știau câteva persoane. O minune în care poți vedea iar purtarea de grijă a lui Dumnezeu și acoperământul Său peste cei care se roagă cu credință. Chiar numai și pentru această minune se merită a cumpăra cartea. La această minune este adăugată cea de la Buchenwald, unde sute de creștini sunt salvați de la moarte în chip miraculor din mâinile a doi asasini, Hitler și Aliații.

M-a impresionat în mod deosebit modul cum este prezentat martiriul sfinților brâncoveni și a Sfântului Antim Ivireanu. Am auzit cu toții de martiriul lor, însă nu ni s-a prezentat și contextul în care au fost martirizați și de ce au fost martirizați în prezența delegaților întregii Europe. După ce înțelegi contextul începi să vezi cu alți ochi măreția acestor martiri.

Toți acești martiri pomeniți mai sus reprezintă modele de urmat pentru fiecare dintre noi.

Ne întrebăm, poate, ce i-a întărit și le-a dat putere în fața morții? Răspunsul este unul singur și simplu: CRENINȚA.

Vă recomand această carte pentru lectură.

Și pentru că suntem aproape de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în preajma căreia obișnuim să împărțim cadouri, vă sugerez să cumpărați mai multe exemplare și să le oferiți în dar celor dragi, copii, rude, prieteni. Este cel mai frumos cadou pe care l-ați putea face în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la marea unire.

În categoria Carti, istorie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Antrenament

Postul: antrenament pentru suflet și trup. Perioadă în care îndrăznim să ne pregătim sau să ne primenim sufletul și trupul, sufletul cu ajutorul stării pe care i-o inducem trupului, dar și trupul prin înlesnirea subțirimii sufletului și a minții. Despre aceste stări ce se influențează reciproc, starea trupului, mișcările lui interioare și exterioare și cum ne influențează el starea sufletului, liniștea sau neliniștea lui ca și a minții cu întregul ei univers controlat uneori atât de puțin de voința noastră, știința aduce acum nenumărate mărturii. Toate acestea vin să sugereze beneficiile postirii.
Confruntarea însă cu un univers culinar debordant, în care ideologia preponderent consumistă, subtil indusă chiar și în „sfatul nutriționistului” ce ne transmite succesiunea ingerării alimentelor aproape mai des decât mesele recomandate bebelușilor, ridică pentru unele persoane nedumeriri. Si totuși, dincolo de „multiplele rețete zilnice de urmat în alimentație” , curajul asumarii  postului este răsplătit. Avem nenumărate mărturii în acest sens. Sintagma „mâncarea ucide mai mulți oameni decât lipsa ei” se face auzită tot mai des, iar bolile care decimează adesea vieți tinere i-au facut pe nenumărați medici, dedicați cercetării cauzelor acestora, să constate că regimul culinar pe care îl adoptăm determină starea noastră de sănătate. Desigur, la aceasta se adaugă și starea noastră interioară, presiunea indusă sau autoindusă – sub numele de stres-, factorii emoționali  precum  teama, frica, îngrijorarea excesivă, care au drept consecință pierderea stării de normalitate, adica  pacea și  liniștea sufletului nostru.

De-a lungul vechilor istorii vitejia se contoriza în numărul de bătălii la care ai luat parte, la câtă rezistență ai avut în fața pericolelor de tot felul, la numărul de cicatrici pe care le porți chiar cu fală, dar mai ales la abilitățile de luptător pe care le-ai dobândit,  antrenându-te zilnic. Cum se realiza acea măiestrie a luptatorului neînfricat ? Prin antrenament periodic propus si asumat si nu sporadic și la întâmplare.  Si cu cât antrenamentul era luat mai serios,  cu atât rezultatul era acela așteptat, conferindu-i eroului posibilitatea de a ieși învingător în orice situație.

Tot astfel si pe plan spiritual, postul nu este doar o dietă, o teorie a schimbării de meniu cu alimente admise ce le înlocuiesc pe cele nepermise. El este înainte de toate  o schimbare a preocupărilor mentale preponderent culinare, cu o preocupare mai subtilă, mai înaltă, cu ceva care simti ca îți hrănește sufletul și îți aduce pacea și liniștea interioară, stare  care te ajută apoi sa ai o cu totul altă abordare în fața provocărilor de fiecare zi. Este apoi o stare care se va rasfrânge în exterior spre folosirea ”acelor produse” care acum ne sunt de prisos pentru sprijinul unora dintre semenii noștri aflați în dificultate pe acest segment. De fapt, adevăratul post este acea metanoia, acea pocăință –  cu sensul pe care îl are în limba greacă – de schimbare a preocupărilor minții – care se uită pe sine, întrebându-se mereu cu ce poate fi de folos aproapelui său. Care aproape ? Membrului familiei căruia în ultima vreme  i-am acordat prea  puțin din timpul nostru, colegului de servici care are nevoie în munca sa de încurajare sau ajutor, vecinului, cunoscutului sau necunoscutului pe care intervenția noastra, adesea doar cu un cuvânt bun, cu un sprijin moral sau material, când se poate, i-ar putea aduce sau readuce pe feță zâmbetul uitat, acel curcubeu al sufletului.

Si, când rezultatul acestor acțiuni direcționate în mod conștient și   realizate cu perseverență de-a lungul unor  ore, zile sau săptămâni se vor cumula, ne vom întâlni cu „bucuria sfântă” pe care nici un ospăț oricât ar fi de îmbelșugat nu ne-ar putea-o produce. Si astfel, „postul ” nostru de bucate ar face de fapt loc „postului de păcate”, nu doar prin abținere, ci prin întărirea  putererilor sufletului în  a se dărui cu calitatea cea mai de preț cu care l-a învrednicit Dumnezeu, cu iubirea, celor din jurul nostru. Vom întâmpina astfel, cu micul nostru dar de jertfă, ca niște atleți ai lui Hristos,  minunatul Praznic al Nașterii Domnului, după antrenamentul sufletului și al trupului deopotrivă, pregătindu-ne   inima să primească  neasemuita  bucurie a păstorilor, a îngerilor și a magilor  cu care, prin colind, ne vom uni glasurile, slăvindu-l pe Pruncul nou născut coborât printre noi în  Noaptea Sfântă  a Crăciunului.

În categoria Fără categorie, Reflexii | Etichete , , | Lasă un comentariu

Valoarea postului pentru menținerea sănătății sufletești și trupești

Pentru că începe postul Crăciunului m-am gândit să scriu câteva rânduri despre post și mai ales despre rolul postului în menținerea sănătății sufletești și trupești.
De la început este bine să precizăm un lucru: postul nu este înfometare. Din punct de vedere religios, prin post înțelegem o acțiune deliberată prin care intenționăm să ne controlăm toate simțurile.

Scopul postului este spiritualizarea omului și transformarea sa lăuntrică. Creștinismul privește omul ca întreg, trup și suflet, nici numai trup, nici numai suflet. Când privești numai trupul, transformi intenția de a posti în dietă, fără valoare spirituală, iar când privești numai sufletul adopți o mentalitate dualistă, în care sufletul este bun iar trupul (materia) este rău.

Prin post ne controlăm toate simțurile. A posti nu înseamnă numai a renunța la anumite mâncăruri, ci a renunța la tot ce este inutil creșterii noastre duhovnicești. A posti înseamnă să devenim mai conștienți de noi înșine și de tot ceea ce facem.

Postim pentru a ne menține sănătatea sufletească și trupească, pentru a menține sănătatea omului întreg, sau pentru a ne reface sănătatea pierdută. Motivația este una spirituală și alta terapeutică.

Postul este o practică comună întâlnită și folosită în toate religiile și de toate popoarele, chiar dacă nu de toți oamenii.

Astăzi postul este desconsiderat ca valoare ;i utilitate și considerat greu de ținut. Mai mult există tendința de a se scurta posturile, deși am ajuns să mâncăm mai mult decât este necesar.

De fapt, nu ne dăm seama că alegerea nu mai este a noastră. Ne credem liberi și în drept să mâncăm orice și oricând, când de fapt suntem sclavii reclamelor și a mentalității consumeriste ce ni se inoculează zi de zi prin mass-media.

Marile corporații care plătesc reclamele se gândesc în primul rând la buzunarele lor, și deloc la sănătatea noastră. Religia este desconsiderată și blamată și pentru faptul că stă în calea creșterii profiturilor marilor corporații din industria alimentară și cea farmaceutică.

Din punct de vedere creștin, postul este de mai multe feluri: de o zi, sau de mai multe zile, iar după asprime: post ușor, aspru și total (negru). După rânduială, avem săptămânal două zile de post în care ni se recomandă să mâncăm numai hrană uscată (nepreparată), o dată în zi. Apoi avem rânduite în decusul anului 4 posturi, 2 de câte 40 zile și 2 mai scurte de câte 14 zile. Nici perioada nu este aleasă întâmplător. Postul Crăciunului ne permite să ne pregătim pentru perioada de iarnă cu mai multe vitamine și minerale și să pregătim trupul pentru a suporta mai ușor consumul de grăsimi din timpul iernii după sărbătoarea Crăciunului. Apoi, în primăvară avem postul Paștelui prin care ne curățim trupul de toxinele adunate în timpul iernii și îi oferim mai multe legume proaspete de sezon. Iar pe de altă parte ne pregătim sufletul pentru marea sărbătoare a Invierii Domnului. În continuare, în timpul verii avem 2 posturi mai scurte care ne oferă din nou prilejul de a ne hrăni sănătos cu legume și fructe de sezon.

De o vreme calendarul s-a umplut de „peștișori”, adică de dezlegari la pește. Motivația dată este una puerilă. Se pretinde că omul de astăzi nu mai are cu ce posti, nu mai poate posti. Dar uităm că a posti înseamnă tocmai a mânca mai puțin sau chiar deloc.

Se ridică, astfel, întrebarea: Postul mai este necesar sau nu?

Părerea mea este că avem nevoie de post mai mult decât în trecut, întrucât omenirea este tot mai bolnavă și mai intoxicată.

Postul a fost folosit încă din antichitate pentru grăbirea vindecării și pentru păstrarea sănătății. La aceste practici vechi se adaugă rezultatul cercetărilor mai noi privind terapia prin post și mai ales prin post negru.

Despre terapia prin post negru (numai cu apă) există multe studii. O parte dintre acestea sunt prezentate în cartea lui Thierry de Lestrade, „Postul negru – o nouă terapie”.
Despre postul cu apă și rolul hidratării corecte a organismului a scris o carte Dr. Fereydoon Batmanghelidj, „Puterea vindecătoare a apei” și Paul Bragg, „Postul un miracol”.

Despre efectul terapeutic al postului unit cu rugăciunea există multe studii, însă cel mai cunoscut este cel al Dr. Alexis Carell, laureat al premiului Nobel.

O altă carte ce merită citită este cea a Dr. Jason Fung, „Puterea vindecătoare a postului. Ghidul popular pentru posti”, Editura Paralela 45, Pitești, 2018.

Prin post mintea se limpezești, iar puterea de concentrare crește. Așadar, prin post ne putem ruga mai ușor și cu mintea mai adunată, mai limpede. Prin post ne controlăm mai ușor simțurile și implicit viața duhovnicească.

În încheiere, concluzie este următoarea. Postul este folositor pentru sănătatea noastră trupească și sufletească. Postul este mai necesar astăzi decât în trecut. Așadar, să respectăm postul care începe astăzi și să nu căutăm prea multe dezlegări.

Vă doresc post ușor!

sursa: conferinteindirect.wordpress.com

În categoria Carti, Sanatate | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Reflexii

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Sarbatoarea Sf.Arhangheli. Ce minunata selectie a celor doi Arhangheli dintre cei multi. Cat de necesar e sprijinul lor in petrecerea noastra pe pamant. In confruntarea noastra de fiecare zi cu „valurile, vanturile” ajutorul Sf.Arhanghel Mihail, „aparatorul tuturor credinciosilor” e nepretuit. Dar el e completat de vestitorul bucuriei, Sf.Arhanghel Gavriil.
In pronia Sa Dumnezeiasca, Facatorul a toate ne-a trimis si ne trimite mereu sprijin prin fiintele Sale de lumina ca sa ne ajute, sa ne intareasca, sa ne bucure. Iar, cum bucuria e revigorarea sufletului, am putea spune oxigenul lui, avem nevoie de bucurie in fiecare zi asa cum ne este necesara „painea cea de toate zilele”. De aceea, mari si minunati sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, al caror sprijin sa ne fie in fiecare zi !

În categoria Reflexii | Etichete , | Lasă un comentariu

Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă, ediția a XVIII-a

În perioada 1 – 4 noiembrie a fost organizat la Sibiu, ca în fiecare an, Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă, ediția a XVIII-a; un eveniment cultural deosebit, inițiat și coordonat de ing.dipl. Lucian Coca, președintele Asociației Spriptus. La deschiderea Târgului a participat și IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Deschiderea Targului National de Carte si Revista Religioasa

Deschiderea Targului National de Carte si Revista Religioasa

Imagine din prima zi

Imagine din prima zi

Imagine din prima zi

Imagine din prima zi

Doina Blaga alaturi de cartile sale

Doina Blaga alaturi de cartile sale

Vineri, 2 noiembrie, la ora 15.00, au fost lansate cărțile Protos. Teodosie Paraschiv, Maxime și cugetări patristice, vol. 2. Sf. Ioan Gură de Aur, și Cezar Elisei, Calea mea. Dietă creștină și alimentație sănătoasă, ambele apărute la Editura Adenium din Iași.

Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Protos. Teodosie Paraschiv

Protos. Teodosie Paraschiv

Mai amintim lansarea cărților Slujirea din bucătorie (ediția a II-a), Și tu poți să coci pâinici din făină integrală (ediția a II-a) și Carte de bucate pe anotimpuri (ediția a II-a), semnate de Doina Blaga.

Doina Blaga - lansare de carte

Doina Blaga – lansare de carte

Doina Blaga - demonstratie

Doina Blaga – demonstratie

Doina Blaga - demonstratie cu moara de faina

Doina Blaga – demonstratie cu moara de faina

Ing. Lucian Coca si Doina Blaga

Ing. Lucian Coca si Doina Blaga

Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă este un eveniment la care merită să participi, mai ales că este singurul târg de carte religioasă din țară.

În categoria Carti, Evenimente | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Bun venit tuturor cititorilor

La un an de la lansarea noului magazin online Brodart, iată că a fost lansat și blogul Brodart, prin intermediul căruia dorim să fim mai aproape de clienții și cititorii noștri.

Articolele nu se vor limita strict la activitatea Brodart, ci vor avea în vedere și evenimente culturale, dezvoltarea personală și financiară, recenzii de carte, sănătate și multe alte subiecte pe care le considerăm de interes general.

Așadar vă așteptăm oricând pe blogul nostru.

În categoria Noutati | Etichete , | Un comentariu